Revenind

Ah, de cand nu mi-am mai plimbat degetele pe tastatura, dand viata la cuvinte, propozitii, fraze, toate dansand intr-un post de blog...

E adevarat ca dragul de Moldo ne-a pus sa ne facem bloguri pe Wordpresss. (misiune indeplinita)

Dar Wordpress-ul nu are acelasi farmec...

Stiu ca sunt o lenese, o ignoranta si am o idee de nesimtire... In momentul acesta ii cer in gand iertare blogului lasat in abandon si imi rectific atitudinea.

Am avut probleme cu ideea ca cineva ar putea sa ma plagieze. Dar imi mai pasa oare? Eu ce scriu, scriu penru mine si pentru sufletul cuiva plin de nevoi. Daca cineva are o prosta inspiratie si "se inspira" de pe aici, Dumnezeu cu mila!

Suntem in 2011... Si cate nu se intampla in lume! Dar nu intru in detalii.

Am scris ceva ce vreau sa impartasesc:

Era un fulg ce mi se plimba prin fata ochilor. Negrul acestora incerca sa ii soarba albul, sa il consume, dar si sa se purifice, sa se completeze, intocmai legii lui Yin si Yang.

Vantul il purta violent dintr-o parte in alta. I-a luat ceva pana sa atinga piatra inghetata a drumului. Dar s-a topit, chiar daca afara era un ger naprasnic. „Ciudat!”, mi-am spus.

Dupa aceasta intamplare nu am mai fost impresionat de gramada incredibila de stele rupte din nori, ce purtau mireasma unei alte lumi, de acolo de sus, din atmosfera.

Am inchis becul. Nu imi doream decat sa adorm. Oasele ma dureau si in ochi parca aveam otrava, vazand crima ce s-a produs in fata mea.

Primul fulg, prima victima.

Perdeaua de nori era dispusa in straturi mai subtiri pe alocuri. Luna plina de vapai fantomatice imi batea in geam. Fulgii, in dansul lor nebun, imi aratau umbre fantastice.

Nu i-am inteles nicioadata. De ce fulgii, bucati perfecte de mister si iarna, se grabesc sa se aseze pe pamanat? Nu ca ar fi ceva in neregula. Cel putin, nu acum mult, mult timp. Dar acum lumea calca zapada in picioare fara sa se bucure de cantecul prods de acea tasare. Masinile trec si lasa urme negre, pangarind puritatea.

Si asta se intampla de ceva vreme. Si totusi…

Noptile de Craciun sunt albe. Zilele de iarna, prin frenezia fulgilor, sunt de obicei blestemate de multi prin existenta zapezii. Dar aduc o mangaiere fermecatoare ochilor si liniste mintii.

Am adormit intr-un sfarsit, cand batranul Mos Ene s-a indurat de mintea mea chinuita si mi-a dat inconstientă.

A doua zi, m-am trezit intr-un cenusiu specific norilor de iarna. Stiam ce peisaj alb si inaltator voi vedea. Dar mi-am amintit de fulg… Daca pleoapele mele ar fi clipit, memorand intinsa mare de nea, l-as trada. Moartea lui mi s-a aratat numai mie. As putea-o considera un dar.

M-am indreptat agale spre fereastra, ferindu-mi ochii de o manifestare a infinitului. Am tras perdelele.

Eram eu, intunericul si gandurile mele.

Dar e iarna. Voi vedea oameni de zapada si batai cu bulguri. Voi zambi la vederea copiilor imbujorati, voi admira frumusetea copacilor inmarmuriti in cristale inghetate. Voi contempla nemurirea si amintirea iernii.

Dar cine se va mai gandi la acel fulg? A fost un prim fulg de nea in fiecare an, pe tot parcursul omenirii si inainte de aceasta.

Se uită. Dar fara el, cine s-ar mai bucura de iarna?

"Mister de inceput de iarna"