Iunie

Uite ca sfânta zi de Duminică s-a moleşit şi ea de la vară. O somnolenţă generală a cuprins pe toată lumea, a cuprins parcă şi regatul uriaş al gâzelor.
Somnul meu a fost scăldat de soarele unei dimineţi pline de rouă, iar mai apoi, vegheat de ploaia dulce a verii, caldă, ca o mângâiere de bunică.
Mi-am pudrat năsucul cu pulbere de crini şi mi-am plimbat ochii în înalturi, legându-mi privirea de rândunele şi porumbei în zbor de joc.
Zi minunată? Zi fantastică!
Am făcut pace cu Soarele, care m-a ţinut în braţe şi mi-a cântat poveşti în raze purtate de vânt şi frunze de măr.
Am alergat pe asfalt fierbinte şi iarbă răcoroasă. Mi-am agăţat de urechi cireşe dolofane şi mi-am ostoit setea şi foamea de vară cu capşuni aromate.


Se simte că e un Iunie blând, molcom, cu stări efemere de exuberanţă.

(Aşa era mândrul astru Sâmbătă seara. Furios şi umflat în "pene", doar ca să sforăie în lumea lui de basm pe cer senin a doua zi.)