Rupt din realitate-ai suprapământeană,
Un strop de ploaie pe-al unui trandafir spin
Se-ascunde de-a soarelui neîndurătoare mană.
A supt şi boarea dulce-a dimineţii.
A stors din verde orice nuanţă.
A dat culori bolnave, şterse vieţii,
Ca a unei vampe umbră hoaţă.
El, Soare, mândru şi nemuritor
În mintea cea nemărginit umană,
Un monstru ce sfâşie drum de călător
Şi-a pământului inimă scrisă de-o pană,
De mâna unui tânăr scriitor
Ce vede clar şi neştirbit prin ochi
Căprui, adânci, amari de visător,
Căderui de mândre lumi lovite de-un deochi.
Arogant, un copil îşi cere dreptul vieţii,
Cu buzele schiţând un zâmbet sadic,
Trimis prin cruda lumină ceţii
Ce în trecut respiră ca un rege antic.
Visarea încetează, nemaifiind dorită.
Întuneric şi răcoare umplu plamânii vlăguiţi,
Suflete păşesc încet trecute ca prin sită,
Iar haosul glorios ne găseşte cuminţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu