Picioarele se misca intr-un ritm alert. Tendoanele se muleaza pe miscarile relaxate si fortate. Vant plin de racoare si urme de nori cenusii pe o patura gri-deschis - asta e ce simti si vezi prima oara cand incepi sa joci cu directiile aerului.
Mergi, mergi, mergi. Continui sa pedalezi mai repede, mai incet, ocolesti balti privite ca obstacole sau le scuturi oglinda proaspat asezata in inertie, bucurandu-te de apa ce iti stropeste hainele.
Pietrisul umed scartaie placut. Alaturi de fosnetul frunzelor, cu cate o bataie de aripi a unei pasari plutind pe fundalul cerului, cantecul iti mangaie urechile si iti linisteste mintea.
Pe nesimtite, ploaia incepe din nou sa cada, calma si blanda si plina de racoare. E binevenita pe epiderma dupa ce caldura te-a umplut complet.
Incepe sa-si grabeasca muzica. Dar nu te poti opri. Nu inca. Mai ai.
Si continui sa pedalezi.
E un sentiment sublim! Contopirea cu ploaia si cu dinamismul naturii iti da energie si fericire. Simti ca poti, ca nu e nevoie sa te opresti.
Rezisti pana la final. Dar nici nu era nevoie de rezistenta, sentimentul de curatire si de liniste inca persistand, dorind sa continui un drum care s-a finalizat.
Bataile inimii se impleteau cu fiecare miscare spasmodica a pieptului. Pletele i s-au incurcat ambiguu din cauza vantului si a ploii. Rozul placut al obrajilor s-a scurs laolalta cu ce mai ramasese din curajul sau, lasand in urma o albeata infioratoare si morbida. Buzele ii erau vinetii, aproape la fel de vinete ca ale urmaritorului.
Auzea ura si frica tipandu-i in ureche cuvinte amestecate si fara sens. Nu stia ce avea de facut. A fugit pana acum, pana i-au amortit picioarele si si-a pierdut suflarea. Asta ii dicta instinctul. Sa fuga. Sa scape.
Sa lupte... un gand absurd! Dar intalnise atatea lucruri absurde! Ce mai conta acum in fata unui gand clar? Dar cum sa o faca?
Fulgerul ce parea a fi acelasi mereu lumina drumul plin de balti. Si-a dat seama ca statea in mijlocul acestuia, cu gleznele inecate in namol.
Zgomotul din jur era prea puternic. Prea multa forta in acea manifestare a naturii...Si tocmai acum? De ce?
De ce i se intampla asta? Furia fata de acea creatura ii mai sustinea inca muschii obositi. Se juca cu fiinta sa speriata. Urmarirea si secarea de putere a victimei o faceau mai puternica, mai incantata. Fericita.
Asa era si ea, o mica fiinta umana neinsemnata, in acea dimineata. Fericita, tacuta si timida, apartinand unui grup de prieteni prea galagios pentru ea, dar acceptabil.
Si a trebuit sa ii vada pe toti cazand rand pe rand, ca niste spice prea coapte, ce atrageau imediat ochii hamesiti.
Ea a fost neimportanta. Pana acum.
Unul din ei a vazut-o. I-a urmarit ochii speriati atintiti supra chipurilor cadaverice, prea socati de ceea ce vedeau ca sa priveasca in alta parte.
Prietenii ii erau morti. Si gandul acesta o bucura intr-un fel. A avut ocazia sa aiba ceva imposibil pentru ei. Mai mult timp... Si timpul era tot ce conta.
De ce sa mai fuga? Auzea in noaptea mult intunecata de furtuna picioarele lor ce paseau arogante in balti. Sunetul era atat de clar!
Era conjurata. Era sigura.
Un fel de rasuflare rece ii matura pletele ude si inghetate de pe ceafa.
De ce facea unul din ei asta? Ce insemna apropierea aceasta nelalocul ei? Stia ce ar fi urmat. Ar fi fost atacata brutal, fara mila. I-ar fi zdrobit trupul minion si s-ar fi saturat cu sangele ei ce s-ar fi amestecat cu apa de ploaia si pamantul mocirlos.
Dar? Si atunci, ideea ii incolti imediat in minte. A stiut ce vroiau, ce vroia mai ales el. Cel care ii va lua viata actuala, oferindu-i una noua.
Ultimul ei gand, inainte ca pielea sa ii fie insemnata de coltii albi si provocatori a fost: "Fara regrete."
